Fotografie: Ulm vara
Acolo am fost din nou la spital pentru îngrijiri ulterioare, iar coada a devenit din nou mai lungă decât mai scurtă.
Deoarece se știe că un soldat își așteaptă jumătate din viață în zadar, probabil că fiecare dintre noi și-a dezvoltat propria metodă de a petrece cel mai bine acest timp.
A fost al meu să exersez poezia și să înregistrez rezultatele într-o broșură mică, dar să păstrez totul pentru mine și ascuns.
Dintr-un motiv oarecare a trebuit să stau noaptea până la urmă și așa s-a întâmplat ca un medic de secție a aflat despre această broșură și s-a uitat la ultima mea poezie.
Singura lui întrebare după aceea a fost cum am intrat în poezie în primul rând și i-am explicat că acesta este modul meu de a acoperi timpii lungi de așteptare.
Acest doctor trebuie să fi fost un iubitor de artă, dar măcar îi plăcea poezia, pentru că din acea zi nu a trebuit să aștept atât de mult în spital ca să scot doar un creion.
Și așa s-a întâmplat că și acesta a devenit ultima mea poezie, pe care, așadar, l-am păstrat în memorie specială.
Cine sunt eu
Un nor pe cer
O rază de soare
Un gând pe fugă
Oricare sunt eu
O umbră a unui bărbat
O parte a unei piese
O amintire în durere
Oricând pot
Fii tot un bărbat
Fii acolo dacă e nevoie
Fii până când timpul va fi învins
„Singura modalitate de a supraviețui unui astfel de sistem nebun este să fii tu însuți nebun.”
Joseph Heller, Catch-22 (1961)
