vorbire germană

Fotografie postată: un apel la rațiune

Istoria cu siguranță nu se repetă, dar din moment ce noi, oamenii, suntem la fel de mii de ani, pentru că evoluția este mai lentă decât ne putem imagina, noi, oamenii, acționăm în situații similare ca și strămoșii noștri. Numai din acest motiv, merită întotdeauna să privim înapoi la istoria noastră umană.

Nu cu mult timp în urmă - există încă martori contemporani - în Germania au avut loc alegeri, respectiv alegerile Reichstag din 14 septembrie 1930. La acea vreme SPD era cel mai puternic partid cu 24,5%, centrul a ajuns într-o unire cu Poporul Bavarez. Partidul 14,8% și comuniștii 13,1%. Partidele liberale au languit între 3% și 5%, fiind depășite de colțul din dreapta la 7%. Șocul la acea vreme a fost însă câștigarea a 15,5% din voturi, care i-a catapultat pe național-socialiști pe locul doi în spatele SPD cu un total de 18,3%.

Thomas Mann, un cetățean educat dovedit și recunoscut și astăzi, a luat acest șoc ca pe o ocazie de a lua o poziție clară asupra rezultatului alegerilor în timpul unei citiri de autor la Berlin, și anume în Sala Beethoven din 17 octombrie 1930. Apelul său la rațiune este și astăzi una dintre cele mai politice lucrări ale sale și personal îmi place „discursul său german” Thomas Mann mai aproape decât a putut vreodată Buddenbrooks: The Decay of a Family din 1901. În mod tragic, ambele lucrări tratează declinul social, pe care laureatul Premiului Nobel pentru literatură din 1929 îl prevăzuse de mult.

Thomas Mann a ținut acest discurs adesea întrerupt de cetățeni preocupați și de oameni în uniforme SA și a fost nevoit să fugă de ei la sfârșitul discursului său. În 1933 a plecat în exil și nici după 1945 nu a mai reușit să se împrietenească cu compatrioții săi – probabil recunoscuse că cetățenii îngrijorați sunt încă până la rău, își schimbaseră doar cămășile.

S. Fischer Verlag a publicat încă în 1930 discursul lui Mann într-o broșură mică, nici măcar de dimensiunea DIN A 5. Are 31 de pagini Thomas Mann poziție clară și, de asemenea, îi laudă pe social-democrații care și-au asumat responsabilitatea după primul război mondial pierdut și nu au furat pur și simplu ca cei efectivi responsabili pentru acest război. De remarcat este și analiza sa conform căreia Acordurile de la Paris fac democrația în Germania aproape imposibilă și că acestea trebuie adaptate cât mai repede posibil, iar finanțele Reich-ului trebuie restructurate.

În calitate de german, chiar european lovit de soartă, el vede moartea mult prea timpurie a anului precedent Gustav Streseman un politician liberal susținut de SPD care aproape a realizat o revizuire pașnică a Tratatului de la Versailles. În orice caz, el a adus Germania în Liga Națiunilor încă din 1926 – la opt ani după încheierea războiului. Moartea sa poate fi văzută ca începutul sfârșitului Republicii Weimar.

Thomas Mann nu-și toca cuvintele în discursul său și declară că „rezultatul alegerilor pentru Reichstag nu poate fi explicat în termeni pur economici„ (1930: 11). La fel ca federaliștii, el recunoaște că naționalismul este cea mai mare amenințare la adresa oricărei democrații. Și acest naționalism, asociat cu pierderea tuturor valorilor burgheze, creează "o nouă stare de spirit a omenirii care nu mai are nimic de-a face cu burghezul și cu principiile sale: libertate, dreptate, educație, optimism, credință în progres„ (1930: 15).

„Hrănită de asemenea afluxuri intelectuale și pseudo-intelectuale, mișcarea care în prezent este rezumată sub denumirea de Național Socialism și care a demonstrat o putere de promovare atât de uriașă, spun eu, această mișcare se amestecă cu valul uriaș de barbarie excentrică și democrație de masă primitivă. Brutalitatea de la târg care circulă prin lume ca un produs al unor impresii sălbatice, confuze și, în același timp, nervos stimulatoare, îmbătătoare, care asaltează umanitatea.”

Thomas Mann (1930: 17)

La sfârşitul discursului său a profeţit, pe baza celor cunoscute astăzi, că ar însemna nenorocirea noastră dacă burghezii pretind la fericire precum libertatea, spiritualitatea şi cultura nu ar mai avea şansa de a trăi.

Și ceea ce era adevărat atunci este adevărat și astăzi!

Noi, democrații, de la cetățeanul educat la clasa muncitoare, știm cu toții ce avem de făcut. De asemenea, știm ce se va întâmpla dacă nu reușim să facem acest lucru. Depinde de noi ce se întâmplă cu țara noastră, cu Europa și cu lumea. Este timpul ca toți să ne regrupăm, unul câte unul, și să ne întoarcem la valorile care mișcă fiecare țară și societate înainte. Aceasta include, de asemenea, diligența, onestitatea și decența.

Și având în vedere asta, ar trebui să azi Thomas Manndiscursul lui, ținut la apariția celei mai mari nenorociri din istoria omenirii până în prezent. Noi toți – fie germani sau nu – nu ne putem permite o altă astfel de nenorocire!

Iată o valoare adăugată pentru cititorii mei.