Fotografie post: flacăra mea eternă | © Shutterstock
Nu știu prea multe despre cititorii mei. Acestea sunt, de asemenea, indicii permanente ale Detlef Stern datorat, căruia îi place să-mi amintească că nu faci totul, chiar dacă ai putea. El nu face aluzie la un principiu moral de bază, dar îmi tot amintește de excesele tot mai mari ale Regulamentului nostru general privind protecția datelor.
Unii dintre cititorii mei le place să răspundă la postările mele din când în când prin e-mail sau într-o întâlnire personală. Puțini folosesc posibilitățile oferite de weblog și scriu un comentariu corespunzător, participă pe forumul oferit recent sau lasa-mi o nota pe blog. Alți cititori s-au abonat și vor fi anunțați prin e-mail cu privire la noile postări pe blog.
Și aceștia sunt cititorii despre care îmi pot forma propria părere — una foarte pozitivă, de altfel!
Pentru mine, majoritatea cititorilor mei rămâne ascuns în întunericul internetului. Văd că acești cititori există aici doar pe baza numărului de accesări și a atribuirilor de țară sau a apelurilor către paginile mele de weblog „internaționale”. Faptul că acești cititori există efectiv este confirmat și de întrebările de la companiile de publicitate și furnizorii de servicii care altfel nu ar lua în seamă blogul meu.
De aceea dedic această postare pe blog cititorului necunoscut și aprind lumina „eternă” de mai sus în numele tuturor celorlalți.
Dragă cititor necunoscut!
Multumesc ca existi. Nu știu cine ești sau unde locuiești și lucrezi, dar probabil că avem multe în comun. Cel puțin ne gândim la lumea noastră și la noi înșine și ne place să auzim părerile altora.
Am fost recent din Thomas Michael, unul dintre cititorii mei, pe care îl cunosc personal și îl respect foarte mult, care ar fi așteptările mele de la cititori? Îmi împărtășesc părerea că mulți concetățeni sunt critici și reflexivi la drum. Din păcate, totuși, acest lucru este de puțin folos comunității dacă își păstrează în mare parte cunoștințele sau îndoielile pentru ei înșiși.
Douglas Adams a formulat acest lucru foarte potrivit în piesa sa radiofonica „The Hitchhiker's Guide to the Galaxy” menționând în mod casual că, cu puțin timp înainte ca Vogonii să ne distrugă lumea, un om găsise soluția la toate problemele din univers. Și apoi ne anunță că această soluție nu este „42”.
Din moment ce nu te cunosc, dragă cititor necunoscut, îmi este greu să formulez ce aștept de la tine. Dar m-aș bucura dacă — cel puțin din când în când — ați ieși din acoperire și v-ați exprima părerea cu privire la opiniile, ipotezele și afirmațiile oferite aici în blog.
Pentru că dacă noi, oamenii suntem ceva, atunci un fel de spațiu de comunicare care există pentru că se întâlnesc cât mai multe opinii și viziuni diferite, se freacă unul de celălalt și ne formăm încet, dar sigur, o imagine comună a celui actual, în ciuda sau tocmai din cauza rezultatului. conflictele devin realitate.
Și cu cât comunicăm mai bine unii cu alții, cu atât imaginea actuală a propriei noastre realități este mai bună.
Dragă cititor necunoscut, știu că acest lucru nu este ușor, mai ales când îți pui propriile gânduri pe World Wide Web, care le acceptă, dar le duce și direct către nirvana digitală ca un paratrăsnet.
Și așa mă bucur să știu că exiști. Și sper ca unele dintre trenurile mele de gândire să te stimuleze și să te contrazici și să te poți regândi singur pe una sau pe alta.
„Dacă mi s-ar permite să definesc prostiile epocii, ar intra în discuție un singur lucru: să comunic. Un autor nu comunică cu cititorul său. Caută să-l seducă, să-l amuze, să-l provoace, să-l revigoreze. Ce bogăție de mișcări interioare (încă în viață) și expresii corespunzătoare devorează un cuvânt atât de brutal pentru toboganul de gunoi! Bărbatul și femeia nu comunică între ei. Multiplele ghicitori pe care le pun unul altuia aveau să-și găsească cea mai veche soluție de îndată ce acest concept lipsit de sens va intra între ei. Un catolic care crede că comunică cu Dumnezeu ar trebui să fie excomunicat pe loc. Se roagă lui Dumnezeu și nu se vorbește, ci se primește Sfânta Împărtășanie. Toate încercările noastre fericite și zadarnice de a comunica cu lumea, de a ne atinge și de a ne influența pe noi înșine, întreaga diversitate a emoțiilor și intențiilor noastre cad victimele pustiului și monotoniei unei stenografie socio-tehnice. În acest fel îi încurajăm pe cei fără sens care ne mănâncă limbajul cu mare poftă.”
Bodo Strauss, Cel de mai jos în vârful picioarelor (2004: 41)
